/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Veste bună pentru medici și farmaciști! Ar putea beneficia de indemnizații majorate de 120 de mii de lei

missing
18 august 2019, ora 10:00

Tinerii specialiști, medicii, farmaciștii și absolvenții de studii profesionale tehnice post-secundare în domeniul medical ar putea beneficia de indemnizații majorate. Cel puțin aceasta prevede un proiect de lege propus de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Astfel, se propune majorarea indemnizației unice pentru medici și farmaciști de la 45 de mii de lei, la 120 de mii de lei, iar pentru personalul medical și farmaceutic mediu de la 36 de mii de lei, la 96 de mii de lei.

Indemnizația urmează, să fie achitată în trei rate egale, a câte 40 de mii de lei anual pentru medici și farmaciști și respectiv câte 32 de mii de lei, după expirarea primei luni de activitate și ulterior la finele fiecărui an de activitate.

De asemenea, proiectul prevede ca absolvenții studiilor postuniversitare de rezidențiat și ai învățământului mediu medical și farmaceutic, care și-au efectuat studiile în bază de contract, să beneficieze de indemnizații și înlesniri în egală măsură cu absolvenții care și-au finalizat studiile din contul bugetului de stat, în cazul în care aceștia se vor adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru angajare în câmpul muncii în baza repartizării eliberate de minister.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram