/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Câteva povești depănate de victimele deportărilor

missing
23 august 2019, ora 22:55

Dincolo de toate, 23 august este despre victimele regimurilor totalitare și autoritare. Despre cei care au fost duși forțat pe tărâmurile de gheață ale Siberiei, rupți de familii și proprii copiii sau uciși pe criterii politice. Numărul exact al acestor persoane nu este cunoscut nici până astăzi, însă, cu siguranță, cifrele se ridică la sute de mii.

Mătușa Feodora a avut doar cinci ani când a fost deportată în regiunea Irkutsk din Rusia, împreună cu întreaga sa familie. Bătrâna își amintește cum, într-o zi de vară, la ușa casei au bătut militari înarmați, care, înainte de a-i urca în vagoane, le-au luat toate bunurile.

FEODORA ALEXEI, VICTIMA DEPORTĂRILOR

Un palton, ia vreo două perne, ce-i chica lui înainte tot lua… Două ceaune, le-a zvârlit și pe acelea în mașină. Minte de copil aveam. Pe unde plângea mama, plângeam și eu.

Iar aceste două bătrâne s-au cunoscut într-un gulag din regiunea Kurgan, chiar în timp ce lucrau la tăiatul lemnelor. Sunt prietene de 70 de ani, iar anii nu au șters din amintirile despre calvarul prin care au trecut.

LARISA ROTARU, VICTIMA DEPORTĂRILOR

Toporul, uneltele, ciocanul și la tăiat pădurea. Mama a rămas șocată, că nu a făcut nimic, unde să fie dusă cu copiii. Dar el ne spune în limba rusă: ajunge cât ați trăit, lăsați-i și pe ceilalți să trăiască.

Domnul Nicolae a fost deportat în aceeași regiune, despre care își amintește drept un iad pe pământ, chiar dacă avea doar câțiva ani.

SNICOLAE FISTICANU, VICTIMA DEPORTĂRILOR

Treceam peste câmpuri și era mazăre și eu rupeam și duceam la fabrică acolo. Mai mare fericire nu era.

În ajunul zilei de 23 august, mai multe persoane au postat pe rețelele sociale, fotografiile rudelor deportate. De exemplu, această fetiță de doar cinci ani a fost deportată împreună cu bunica ei în Siberia. Însă din cauza frigului și condițiilor inumane, Lucia s-a trezit înt-o dimineață că dormea lângă bunica ei moartă, în vagon. După aceasta, copilul a fost crescut la un orfelinat din Omsk. Astfel de istorii ascund mii de familii din Moldova, întrucât în total, în urma deportărilor au decedat 67 de mii de persoane, conform datelor oficiale. Totuși, numărul tuturor victimelor regimului totalitar depășește cifra de 300 de mii de oameni, adică 10 la sută din populația RSS Moldovenești, potrivit cifrelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram