O fetiță de 9 ani a murit în această dimineață într-un incendiu care s-a produs în casa în care locuia împreună cu familia sa. Incendiul a avut loc în localitatea Năvârneț din raionul Fălești. Autoritățile locale roagă cetățenii să se implice și să colecteze produse alimentare și haine pentru ceilalți 10 membri ai familiei care au rămas fără nimic.
„În urma tragediei care s-a produs în familia Smirnov, Autoritatea Publică Locală Năvârneț, vine cu rugămintea către locuitorii satului să contribuie la strângerea urgentă a surselor financiare pentru înmormântarea Lolei Smirnov de 9 ani și la colectarea hainelor și produselor de strictă necesitate, care au fost distruse în urma incendiului din data de 25 august 2019. (Eugenia-17 ani, Teodora-11 ani, Bianca-10 ani, Cătălin-11 ani, Bogdan-8 luni, Sergiu-19 ani, Tatiana- 60 ani, Alexandr-61 ani, Vadim-32 ani, Mariana-38 ani)”, anunță APL Năvârneț.
Colectarea se va efectua în incinta primăriei de către asistentul social comunitar.
Cei care doresc să contribuie, pot apela la numărul de telefon 069717695.