Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1004: Soldați nord-coreeni intră în Ucraina. Apelul lui Zelenski și rachetele experimentale ale lui Putin

Caz grav la Hâncești! O fetiță a murit, iar alta e în stare gravă la spital, după ce au folosit un insecticid pentru a scăpa de păduchi

missing
28 august 2019, ora 13:35

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru TV8 că fetița a fost adusă în stare gravă, dar situația s-a îmbunătățit după ce a a fost aplicat tratamentul necesar pentru dezintoxicarea organismului. Copila se simte mai bine, este conștientă și va rămâne în spital câteva zile pentru a primi tot tratamentul necesar.

O copilă de nouă ani a murit, iar alta de zece ani a fost transportată în stare gravă la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău, după ce s-au intoxicat folosind un insecticid pentru a scăpa de păduchi.

Fetele au fost aduse la Spitalul Raional Hâncești cu o ambulanță. Cea mai mică era în stare de inconștiență și a decedat la jumătate de oră după ce a fost preluată de ambulanță.

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în casa bunicii uneia dintre fete. Rămase fără supraveghere, acestea au luat o soluție „Diacidol” și s-au stropit pe păr, pentru a scăpa de păduchi. Substanța este un insecticid folosit în medicina veterinară, care omoară puricii și păduchii.

Amintim că, în luna iunie, ministra Sănătății Ala Nemerenco a emis un ordin care prevedea că toate punctele medicale din R. Moldova vor fi asigurate urgent cu medicamente împotriva scabiei și pediculozei, pentru a fi eliberate gratuit pacienților. Decizia a fost luată după ce au fost înregistrate mai multe cazuri în urma cărora au murit intoxicați copii.

Ordin! Două tipuri de medicamente vor fi transmise urgent tuturor punctelor medicale din republică

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.