Compania „NR Investments Ltd” a reușit să încheie tranzacția de cumpărare a cotei de 95% din „Avia Invest”, chiar dacă autoritățile au anunțat săptămâna trecută că acest lucru nu va fi posibil, pentru că a fost aplicat sechestru pe capitalul social al firmei ce administrează Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit unui comunicat emis de compania străină, tranzacția a fost încheiată ieri, 28 august.

„Ne angajăm să fim complet transparenți în administrarea Aeroportului Internațional Chișinău și să contribuim la realizarea potențialului său maxim, aducând investiții suplimentare pentru sporirea traficului și îmbunătățirea experienței atât pentru companiile aeriene cât și pentru pasagerii”, a declarat Nat Rothschild, potrivit comunicatului.

Pe 23 august, după Consiliul Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon anunța că va fi pus sechestru pe capitalul social al „Avia Invest” pentru a bloca tranzacția de vânzare-cumpărare a companiei.

Și șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Eduard Varzari, a declarat anterior că a fost aplicat sechestru pe capitalul social al „Avia Invest”. Acesta nu ne-a răspuns la telefon pentru a explica cum a fost posibil ca tranzacția de vânzarea a companiei să fie ieri înregistrată.

Vom reveni cu reacții.

Igor Dodon: Vânzarea „Avia Invest” a fost blocată. Investitorul a fost avertizat să nu efectueze tranzacția

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!