Socialistul Ion Ceban și-a depus actele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral la alegerile locale din 20 octombrie, urmând să lupte pentru funcția de primar al Chișinăului.
Acesta a coborât ulterior la parterul clădirii Primăriei, împreună cu toată echipa, pentru a ține un discurs de lansare în campania electorală. Socialiștii și-au adus chiar și o tribună cu sigla partidului, iar deputatul Vlad Batrîncea a fost cel care i-a aranjat pe consilierii socialiști pe scările Primăriei, la fel ca un fotograf la realizarea unei poze de grup.
„Am vrut să fie mai ușor pentru voi (n.r. jurnaliști), pentru că afară e mult zgomot”, a explicat Ceban de ce și-a adus tribuna la Primărie.
Candidatul socialiștilor la șefia capitalei a promis că va prezenta în scurt timp programul său electoral și un raport amplu cu tot ce au realizat socialiștii pentru Chișinău în ultima perioadă.
„Am și experiența și cunoștințele necesare și voința de a schimba lucrurile în oraș. În scurt timp voi prezenta oferta noastră pentru chișinăueni”, a declarat Ion Ceban, precizând că programul său se va axa pe lupta cu corupția, reparația drumurilor, rezolvarea problemelor locativ-comunale. Ion Ceban afirmă că are soluții și pentru a rezolva definitiv problema mirosului urât din Chișinău.
Socialistul i-a îndemnat pe concurenții săi electorali să lase la o parte geopolitica și să se axeze pe problemele capitalei.
„Cetățenii să nu mai aleagă între traiectoria geopolitică, ci în ceea ce trebuie să se întâmple în capitală. Trebuie să avem o competiție a ideilor, a programelor, a soluțiilor pe care le propunem pentru locuitori. Politica și geopolitica dacă rămân să facă legea în Primărie, lucrurile vor continua să degradeze”, a concluzionat Ceban.