Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a trimis o solicitare ministrei Finanțelor Natalia Gavriliță prin care a cerut să fie inițiat un control financiar la instituția pe care o conduce, pentru a evalua obiectiv cum au fost utilizate mijloacele financiare și patrimoniul Poliției de Frontieră din 2016 până în iulie curent.
Rosian Vasiloi susține că a identificat mai multe încălcări în gestionarea resurselor financiare și acuză fosta conducere a Poliției de Frontieră că a acordat neargumentat premii și grade unor polițiști.
„De la o zi la alta, descopăr tot mai multe acțiuni inexplicabile și cu certitudine ilegale care au avut loc în Poliția de Frontieră. Acest fapt pe deoparte mă pune în gardă la multitudinea de nelegiuiri identificate, dar totodată mă motivează să fiu mai exigent și corect în deciziile luate față de anumite direcții de activitate.
Una dintre aceste fapte este stimularea angajaților Poliției de Frontieră. Pentru anumite „acte eroice” (asigurarea liniştii politicienilor) demonstrate la asigurarea ordinii publice în timpul manifestațiilor din centrul capitalei sau alte activități care nu au tangență cu atribuțiile de bază – supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, 137 de polițiști de frontieră au fost avansați în grade speciale, menționați cu insigne și stimulați financiar (ordinele din 2 şi 5 iulie 2018). Și, interesant că au fost situații când în aceeași zi, doar că ordinile de stimulare diferite, erau menționate unele din aceste persoane de două sau de trei ori (5 ordine de stimulare din 14 noiembrie 2018). Suma totală a acestor “ordine de stimulare” se ridica la 2,6 milioane , a descris neregulile Rosian Vasiloi.
Șeful Poliției de Frontieră s-a adresat și foștilor conducători, întrebându-i retoric pe Facebook cum au tolerat această ilegalitate și au permis „să se bată joc de distincțiile instituției, împărțite la dreapta și la stânga”.
Rosian Vasiloi dă asigurări că nu va lua nicio decizie de stimulare a angajaților fără temei legal și va acorda toate mențiunile polițiștilor doar pe merite.





































