UPDATE: După apariția știrii, Fredolin Lecari a venit cu o reacție. Acesta a trimis la adresa redacției TV8 o cerere prin care solicită scuze publice, fiind deranjat de asocierea sa cu fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc.
Fredolin Lecari nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația că ar candida la funcția de vicepreședinte al Interpol, pentru regiunea Europa. Acesta declară doar că nu este adevărată informația precum că ar fi promovat în funcție de Vladimir Plahotniuc. „Este o calomnie și un atac direct asupra imaginii și reputației mele”, a scris Lecari.
Precizăm că reporterul TV8 a încercat să-l contacteze pe Fredolin Lecari înainte de publicarea știrii, dar acesta avea telefonul deconectat.
Fostul șef al Poliției de Frontieră Fredolin Lecari candidează la funcția de vicepreședinte al Interpol. Surse ale TV8.MD spun că acesta candidează pentru regiunea Europa. Actualmente, Fredolin Lecari activează în Comitetul Executiv al Interpol din partea Republicii Moldova și a fost ales în 2017, la Adunarea Generală a Interpolului de la Beijing, numire care a provocat atunci multe discuții la nivel internațional.
La aceeași funcție candidează și Sarka Havranova, director al Diviziei de Cooperare Polițienească Internațională, reprezentant al Republicii Cehe.
Potrivit surselor TV8, Lecari ar fi promovat în această funcție de fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc pentru ca acesta să-și rezolve problemele la Interpol.
Presa străină scria în 2017, citată de presa locală, că în cadrul reuniunii celei de-a 86-a Adunări Generale a Interpolului de la Beijing din 26-29 septembrie 2017 autoritățile moldovenești au organizat o mare sărbătoare pentru a-și promova reprezentantul la conducerea Interpol în persoana lui Fredolin Lecari. Atunci se vorbea despre faptul că mai mult de două tone de coniac, vodcă și vin au fost aduse special de către companiile aeriene din Turcia pentru a promova această destinație în Beijing. Toată această încărcătură ar fi fost adusă de la Chișinău la Beijing sub acoperirea poștei diplomatice.