Ministerul Economiei și Infrastructurii propune modificarea hotărârii de Guvern privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2019. Potrivit proiectului înaintat pentru consultări publice, până la finele anului se preconizează cheltuieli de 322,3 milioane lei pentru lucrările de reparație şi întreținere a drumurilor.
Guvernul va tăia la greu din mijloacele financiare planificate pentru reparația periodică a drumurilor naționale, locale, comunale și străzi pe anul 2019. În unele raioane sumele au fost micșorate de 4-5 ori, iar în majoritatea raioanelor sumele au fost înjumătățite.
„Programul de reparație periodică a drumurilor a fost acceptat cu un deficit bugetar, estimând o posibilă majorare a veniturilor în bugetul de stat, de la 950 mil lei până la suma de 1,7 miliarde lei inițial distribuite în Program. Urmare a estimărilor bugetului a fost luată decizia de a încadra Programul în prevederile legale efectuând și o rebalansare a mijloacelor alocate între localități, luând în considerare numărul de locuitori din acestea în limita alocațiilor inițiale”, explică autorii în nota informativă a proiectului.
Cele mai afectate raioane – Nisporeni și Orhei
Întâmplător sau nu, cel mai mult a fost tăiată suma alocată raionului Nisporeni, de unde este originar democratul Vladimir Plahotniuc. Dacă inițial pentru acest raion au fost planificate 85 mil lei, în actualul proiect se propun a fi alocate doar 17 mil lei, adică de cinci ori mai puțin.
Satul de baștină a lui Plahotniuc – Grozești va primi doar 987 mii lei, față de 4,3 mil lei cât alocase fosta guvernare democrată. Și la Vărzărești vor ajunge doar 1,4 mil lei, față de 6 milioane planificat la începutul anului.
De aproape cinci ori a fost micșorată și suma pentru raionul Orhei. Din 75 de milioane planificate vor fi alocate doar 15,5 mil lei. De exemplu, pentru satul Susleni urmau a fi alocate 7 mil lei și vor ajunge doar 1,2 mil lei. La Pohrebeni vor fi virate doar 585 de mii de lei față de 6 milioane cât era planificat.
De patru ori a fost tăiate bugetele pentru raioanele: Șoldănești – de la 45,8 mil lei la 11,7 mil lei, Dondușeni – de la 42 milioane la 10,6 mil lei, Cimișlia – de la 58,9 mil lei la 15,3 mil lei, iar la Ștefan Vodă vor ajunge doar 16 mil lei față de 40 milioane prevăzute.
De trei ori urmează a fi tăiate sumele alocate pentru raioanele Criuleni, Glodeni, Soroca, Strășeni.