Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1391: Alertă de la Chișinău, discuții la Berlin și noapte de foc la Moscova. MI6: „Rusia exportă haos”

Vladimir Cebotari: „PDM va contesta la Curtea Constituțională modificările la Legea Procuraturii”

missing
16 septembrie 2019, ora 15:00

Deputații Partidului Democrat au anunțat că nu vor susține proiectul de modificare a Legii Procuraturii, propus de ministerul Justiției. Mai mult, aceștia intenționează să conteste proiectul la Curtea Constituțională, dacă acesta va fi aprobat de Parlament.

„Credeam sincer că majoritatea din această sală, la fel ca cetățenii  își doresc o justiție corectă, mai puțin politizată, care să nu depindă de indicațiile de peste drum, de la Ministerul de Internă sau din altă parte, dar se vede că nu ne este sortit acest lucru. Această lege nu vine decât să reducă independența CSP, să taie din competența CSP-ului. PDM va contesta la Curtea Constituțională această lege”, a anunțat de la tribuna Parlamentului, democratul Vladimir Cebotari.

Acesta susține că CSP abia a început să funcționeze după legislația modificată de Partidul Democrat și „imediat le-ați dat peste labe, cum se spune la noi, la moldoveni”. „Unica explicație este că doriți să fie controlată politic. Mutați filtrul la Ministerul Justiției. Unde este separarea puterilor în stat?”, acuză Vladimir Cebotari.

În luarea sa de cuvânt, democratul a anunțat că fracțiunea PDM nu va susține această inițiativă legislativă pentru modificarea Legii Procuraturii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.