Directorul Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale (CSPLN), Valeriu Golub, a fost demis, în urma efectuării unor controale inopinate, în cadrul cărora au fost depistate mai multe nereguli. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării a dispus inițierea unui audit la CSPLN.

În timpul controalelor au fost  identificate mai multe abuzuri în gestionarea patrimoniului din subordinea centrului. Au fost depistate 14 contracte de locațiune încheiate fără acordul ministerului, care nu corespund rigorilor legislației. Acestea au fost încheiate cu rata minimă de locațiune stabilită de lege, fără careva explicații sau raționamente stipulate în contracte.

„Administrația CSPLN a cauzat astfel un prejudiciu financiar, valoarea căruia se calculează în acest moment”, se spune într-un comunicat al MECC.

Instituția a descris neregulile stabilite în cazul semnării unui contract de arendă cu Asociația Obștească „Clubul Sportiv C. ȚUȚU-PROTEAM”, care aparține fostului deputat democrat Constantin Țuțu.

„Contractul din 02 ianuarie 2019 nu a fost aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Plata stabilită pentru locațiune era de 1 613  lei pentru o lună. Administrația centrului, în frunte cu directorul interimar Valeriu Golub, a stabilit chiria spațiului pe ore, nu pe zi ori pe luna, conform bunelor practici. Astfel, clubul sportiv formal lua în locațiune sala pentru 3 ore și 30 de minute pe zi, timp de 5 zile pe săptămână.

La calcularea ratei de locațiune a fost aplicat coeficientul în valoare minimă prevăzută de lege. „Acest lucru nu doar afectează principiul bunei guvernări, dar ridică suspiciuni referitor la prejudiciul cauzat bugetului de stat”, mai spun reprezentanții ministerului.

Condiții dezastruoase pentru sportivi

În timpul verificărilor au fost depistate condiții dezastruoase de cazare a sportivilor, lipsa facilităților de recuperare fizică și lipsa infrastructurii adiacente la majoritatea sălilor de sport (vestiare, săli de duș etc.).

„Administrația CSPLN nu a putut prezenta un plan de acțiuni cu privire la situația precară a infrastructurii centrului, în special a căminelor pentru sportivi. Mai mult ca atât, în condițiile în care au fost bugetate resurse financiare pentru renovarea centrului, administrația nu a întreprins nicio acțiune pentru valorificarea acestora”.

În urma acestor constatări, directorul centrului Valeriu Golub a fost demis. Ministerul urmează să identifice sursele financiare pentru următorii trei ani în vederea renovării capitale a CSPLN și urmează să rezilieze contractul de locațiune semnat cu clubul lui Țuțu.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!