Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1702: Atacuri masive, lacrimile lui Zelenski și „umanismul” lui Putin. Trump vorbește despre pace

Președintele Comisiei Europene, despre Brexit: „E un moment tragic pentru Europa”

Foto: euobserver
22 septembrie 2019, ora 17:35

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, “este un moment tragic pentru Europa”, a declarat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu publicat duminică de cotidianul spaniol El Pais, citat de Agerpres.

Şeful executivului european, al cărui mandat se va încheia exact la 31 octombrie, a spus că Brexit-ul „este împotriva sensului istoriei şi a spiritului (fostului om de stat britanic Winston) Churchill, care în perioada sa pleda pentru Statele Unite ale Europei”.

„Cred că avem încă posibilitatea de a ajunge la un acord” cu Londra, a afirmat totuşi Juncker, calificând drept „constructivă şi parţial pozitivă” întâlnirea pe care a avut-o luni în Luxemburg cu premierul britanic Boris Johnson.

“Nu împărtăşesc ideea celor care consideră că Johnson se joacă cu noi şi cu el însuşi. Cred că el încearcă să caute un acord acceptabil atât pentru Parlamentul britanic, cât şi pentru Parlamentul European”, a spus el.

În acest interviu, Juncker şi-a exprimat regretul că executivul european “a decis să nu intervină” în 2016, când Marea Britanie organiza referendumul asupra apartenenţei sale la UE şi când aproape 52% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri.

Într-un alt interviu, difuzat de Sky News duminică, Juncker s-a declarat convins că Brexit-ul va avea loc, reiterând că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, atunci va exista o nouă graniţă între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Însă liderul european a adăugat fără ambiguitate că nu este „în favoarea unui naţionalism stupid, deoarece acesta nu duce nicăieri”.

„Europa este un continent mic pe cale de a-şi pierde importanţa economică şi demografică. Prin urmare, nu este momentul pentru regrupări naţionaliste, ci mai degrabă pentru unirea populaţiilor”, a declarat Juncker.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente