Țara noastră este bogată în tradiții și obiceiuri, iar pentru a le aduna pe toate la un loc, o echipă de experți le-a găsit pe cele mai inedite și le-a inclus într-o hartă interactivă. Pe ea, pot fi găsite 67 de produse tradiționale cu indicații geografice protejate. Deocamdată, harta poate fi găsită doar pe site-ul agepi.gov.md.
DIANA POPA, REPORTERĂ TV8
Conform hărții interactive, locuitorii din raionul Sângerei se pot mândri cu varietatea de pomușoare ce cresc în zonă, faimosul borș lipovănesc, pregătit cu ciuperci în loc de carne și brânză de Măgura, fabricată din lapte de capră, după o rețetă veche de sute de ani.
VIOREL PRISACARI, PRODUCĂTOR DE LACTATE
Este o recetă tradițională, de sute de ani, nimeni nu știe când pentru prima dată a fost produsă o astfel de brânză. Datorită acestei hărți vom fi mai vizibili.
Harta a fost creată de 11 experți, care au cutreierat Moldova în lung și în lat în căutarea producătorilor și meșteșugarilor locali.
ANATOLIE FALĂ, EXPERT
Sunt niște produse inedite și tradiționale, pe care care consumatorul local trebuie să le aibă ca un deliciu pe masa lor.
Doamna Ludmila, de exemplu, este producătoare de fructe din Criuleni. Pistilul produs de ea a ajuns să reprezinte întregul raion, dar și tradițiile păstrate cu sfințenie de localnici.
LUDMILA CASTRAVEȚ, PRODUCĂTOR DE FRUCTE ȘI BACIFERE
După ce se cocea pâinea, se punea piureu din fructe, mai mult dn prune, care se usca și se păstra pe toată durata iernii, noi copii fiind, încercam să o găsim pentru că era foarte delicios.
Iar Sergiu este unicul producător din nordul țării, produsul căruia a fost înregistrat cu indicație geografică protejată. Acesta este renumit datorită ceaiului pur ecologic.
SERGIU MOROZ, PRODUCĂTOR DE CEAI
Nicăieri în Moldova și poate chiar în lume ceaiul nu se produce de călugări. Am auzit de ceaiul shaolin, dar la noi producerea e exclusivă.
Harta interactivă a fost elaborată în cadrul unui proiect european de oferire a suportului pentru dezvoltarea proprietății intelectuale. Aceasta este un instrument util prin intermediul căruia orice persoană interesată, inclusiv turiștii, au posibilitatea de a ne explora țara și de a se informa despre produsele tradiționale din diferite regiuni.




































