Deputatul fracțiunii Partidului ȘOR (PP ȘOR) Petru Jardan, care a rămas fără imunitate parlamentară la finele săptămânii trecute, a fost audiat de procurorii anticorupție. Acesta are statut de bănuit în dosarul legat de concesionarea Aeroportului Chișinău.
În seara zilei în care i-a fost ridicată imunitatea de deputat, în timp ce Jardan se afla peste hotare, acasă la acesta și în biroul lui s-au făcut percheziții. La începutul acestei săptămâni, când a revenit în țară, Jardan, care este și fost director al Aeroportului Chișinău, a fost audiat de procurori, potrivit reprezentanților Procuraturii Anticorupție (PA).
Deputatul este cercetat pentru abuz de putere și spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune care ar fi fost săvârșită sau organizată de un grup criminal.
Potrivit procurorilor anticorupție, în același dosar este cercetat și deputatul democrat Vladimir Cebotari, rămas fără imunitate de deputat acum o săptămână.




































