Activistul Pavel Grigorciuk a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de consilier municipal Chişinău din partea Partidului Stânga Europeană. Anunțul a fost făcut de candidatul formațiunii la funcția de Primar al capitalei, activistul Vitalie Voznoi.
Hotărârea respectivă a fost emisă de către Consiliul electoral de circumscripția electorală Chişinău.
Potrivit lui Voznoi, anterior CECE Chișinău a amânat examinarea chestiuni ce ține de înregistrarea candidaturii lui Pavel Grigorciuk pentru că a cerut informații de la Autoritatea Națională de Integritate despre declarația de venit.
Amintim că pe 11 septembrie în fața Curții de Apel Chișinău a avut loc o altercație între Pavel Grigorciuk și procurorul Nicu Șendrea. În timp ce omul legii susține că a fost bătut, Grigorciuk afirmă că doar și-a recuperat telefonul și nu-și amintește dacă l-a lovit pe procuror. Ulterior, el a fost reținut pe 23 septembrie curent.
Grigorciuk este cercetat într-un alt dosar pentru huliganism, după ce i-a dat o palmă deputatului democrat Sergiu Sârbu.
Dat fiind faptul că Pavel Grigorciuk a mai fost cercetat pentru huliganism, acesta riscă o pedeapsă în formă de amendă de până la 67.500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.