Parlamentul a aprobat raportul privind concesionarea Aeroportului Chișinău, a Comisiei de anchetă privind privatizările și concesionările catalogate drept dubioase, din ultimii ani. Membrii comisiei recomandă Guvernului să se adreseze în instanța de judecată pentru rezilierea contractului de concesionare cu „Avia Invest” și înaintarea unei sesizări penale pentru cercetarea mai multor persoane din cadrul Comisie de monitorizare care a activat în perioada 2013 – 2019  și anume: Valeriu Triboi, Angela Susanu, Vladimir Cebotari, Maria Șendilă, Anatolie Zolotcov și Tudor Copaci.

În același timp, membrii comisiei recomandă Ministerului Economiei să efectueze un audit complex asupra investițiilor efectuate de „Avia Invest”. Totodată, aceștia propun și modificarea Legii  cu privire la Concesiuni, cu un punct în care să se menționeze că „în cazul în care interesul public o cere, concedentul poate denunța Contractul de concesiune, cu condiția plății unei prealabile și echitabile despăgubiri”.

După ce „Avia Invest” al cărui beneficiar era deputatul Ilan Șor a fost vândută companiei „NR Investments Ltd”, care aparține familiei Rotchschild, recent, reprezentanții Guvernului au anunțat că s-au adresat în instanță cu solicitarea de a fi anulat contractul de concesionare.

Între timp, procurorii au pornit cauze penale în privința concesionării Aeroportului în care sunt cercetați și deputații Vladimir Cebotari și Petru Jardan.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!