/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Dodon pregătește un cadou pentru ziua lui Putin. O să-l felicite personal la Așhabad

missing
04 octombrie 2019, ora 08:12

Președintele Igor Dodon îi pregătește un cadou omologului său din Rusia, Vladimir Putin, care își sărbătorește ziua de naștere pe 7 octombrie. Acesta îi va înmâna darul  personal, când se vor întâlni în cadrul unui eveniment în capitala Turkmenistanului.

Igor Dodon nu a spus cert ce cadou va fi, dar admite că ar putea să-i dăruiască lui Putin câteva sticle cu vin pe care l-a făcut chiar el la Sadova.

„Noi o să ne vedem vineri la Așhabad. Secretele nu se spun din timp. Sunt câteva idei. De exemplu niște  vin nou, de la Sadova, care l-am făcut eu, alb și negru. Când venea în R. Moldova mi-a spus de câteva ori că avem vin bun, îndeosebi la sezon. Taman putem organiza”, a spus președintele la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

După ce prezentatorul emisiunii a sugerat că Putin ar putea să nu ia cadoul, pentru că legea ar interzice darurile, Igor Dodon a ironizat: „Dar dacă o să fie un butoi de vin care trebuie servit repede? Să-l duci în muzeu sau ce”?

În altă ordine de idei, șeful statului a precizat că a discutat recent la Erevan cu Vladimir Putin despre tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei și a înțeles că nu sunt riscuri prea mari la acest capitol.

„Riscul tranzitului de gaze prin Ucraina nu este. Eu am discutat acest subiect cu Putin la Erevan și anterior cu domnul Kozak. Eu cred că va fi totul bine. Nu vom îngheța la iarnă”, a liniștit cetățenii Igor Dodon.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram