În vara anului 2018, după ce instanța de decis invalidarea rezultatelor alegerilor locale noi din Chișinău, câștigate de Andrei Năstase, Pavel Filip ar fi fost la un pas de a pleca din funcția de prim-ministru. Totuși, acesta spune, peste mai mult de un an, că a cântărit bine și a decis, totuși, să rămână.

Liderul democraților spune că nu a fost de acord cu decizia de a fi anulate rezultatele locale noi.

„În acea vară, după toate cele întâmplate, mi se părea că s-a bătut ultima țintă. Nu găseam baza logică de ce trebuia să fie făcut acest lucru? Nu am luat atunci decizia să plec din funcție (…). Nu mai contează că doream sau nu doream, important e că nu am plecat (…). Am cântărit lucrurile foarte bine atunci, credeam că se poate de revenit la normalitate, căci totul a fost șters într-o singură oră”, a comentat Pavel Filip, președintele Partidului Democrat (PDM) la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Pavel Filip a fost prim-ministru în perioada anilor 2016 – 2019.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!