Magistrații de la Judecătoria sec. Ciocana au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele ex-liderului Partidului Democrat Vlad Plahotniuc.
Potrivit încheierii judecătorești, termenul de 30 de zile de arestare preventivă se va calcula din momentul reținerii lui.
Încheierea magistraților poate fi atacată la Curtea de Apel în decurs de trei zile.
Vlad Plahotniuc este cercetat penal în Republica Moldova pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Acesta a fost invitat la audieri la Procuratura Anticorupție la începutul acestei săptămâni, însă nu s-a prezentat. Avocații fostului președinte al PDM au cerut amânarea audierilor pentru aproximativ trei săptămâni.