/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Scandal! Soțul unei deputate PDM a bătut un polițist

missing
17 octombrie 2019, ora 10:17

Soțul deputatei Partidului Democrat, Eleonora Graur, este acuzat că l-a bătut  pe fostul șef al Inspectoratului de Poliție Rezina, Igor Botea. Oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală, pentru a  stabilit toate circumstanțele.

Presa locală scrie că, la ieșirea din orașul Rezina, Mihail Graur ar fi blocat drumul și ar fi oprit mașina în care se afla polițistul. După ce a forțat ușa automobilului, l-a scos afară pe Botea, trăgându-l de haină și i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în regiunea feței. Graur l-ar fi agresat și pe al doilea polițist care se afla în mașină, Vadim Garpatii.

Șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Rezina, Petru Ursachi, a confirmat pentru „Cuvântul” că, pe 08 octombrie, Igor Botea a scris o plângere prin care a solicitat atragerea lui Mihail Graur la răspundere penală, pentru că l-a bătut.

„Pe cazul dat, se desfăşoară acţiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor celor întâmplate, acumulării probelor pertinente care ar confirma sau infirma săvârşirea de către Mihail Graur a infracţiunii, pentru adoptarea unei hotărâri legale”, a precizat Ursachi.

Am încercat să aflăm de la deputata democrată Eleonora Graur din ce cauză s-a luat la bătaie soțul său cu polițiștii din Rezina, dar parlamentara ne-a spus că este ocupată și ne-a închis telefonul. Vom încerca să o contactăm mai târziu și vom reveni cu detalii.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram