În secțiile de votare din Europa, unde moldovenii votează pentru parlamentare noi în circumscripția nr.50, prezența la urne este foarte slabă, până la această oră.

La Paris, până la ora 10:00, au votat în jur de 70 de persoane, în toate cele trei secții de vot din capitala Franței.

„Jumătate de votanți sunt chiar membrii comisiilor electorale”, scrie pe Facebook Dorin Dușciac, candidat la parlamentare în această circumscripție din partea Partidului Unității Naționale.

Și la Veneția, prezența la vot este joasă. Până la această oră, au votat aproximativ 100 de persoane în secția nr. 28. În cea de-a doua secție din regiune se atestă aceeași situație.

„Data trecută, la această oră aveam peste o mie de cetățeni care votase”, a declarat pentru TV8.md, Ion Plop, membru al Biroului secției de vot nr.28 Veneția din circumscripția 50 din Europa.

Amintim că, la alegerile parlamentare din februarie, mandatul de deputat în această circumscripție a fost câștigat de Maia Sandu, care a renunțat la fotoliul din Parlament în favoarea funcției de prim-ministră.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!