Atenți! Videoclipul conține imagini care vă pot afecta emoțional.
Șoc și multe semne de întrebare în România, din cauza unor imagini ținute în secret până acum după incendiul din clubul Colectiv, în care și-au pierdut viața 65 de oameni. Filmul, cu o lungime de 20 de minute, arată haosul creat în fața clubului, chiar dacă acolo deja veniseră zeci de pompieri și paramedici. După ce au vizualizat imaginile, jurnaliștii, dar și cei care au supraviețuit au avut aceeași senzație: că salvatorii păreau depășiți de situație și nu-și dădeau seama ce au de făcut. Vă avertizăm că reportajul conține scene violente.
Imaginile au fost difuzate, în exclusivitate, de site-ul libertatea.ro. Ele au fost realizate de un subofițer, care venise cu primul echipaj de intervenție, la locul dezastrului. Filmul, spun jurnaliștii, a fost ținut până acum în secret și nu l-au văzut nici măcar procurorii și nici Guvernul. Conform imaginilor, în faţa clubului se văd victimele arse, câteva fiind în viață. Printre ei, se mișcă pompieri, poliţişti, jandarmi şi agenți de poliţie locală, fără ca cineva să se preocupe de starea lor, descrie libertatea.ro. În mare parte, civilii sunt cei care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le duc, cu mâinile goale, spre ambulanţe. Într-un alt fragment, pompierii cară cadavrele și le lasă, într-un hol, pe paleți, alături de clubul unde s-a produs incendiul.
Ultimele două minute din film arată interiorul clubului. În imagini apar câțiva pompieri care strâng un cablu. E semiîntuneric, totul plin de funingine, iar undeva se aude un telefon mobil care sună insistent.
Filmarea se încheie cu o imagine în care se aude vocea unui reporter. Din acest moment apar jurnaliștii care încep să relateze despre dezastrul din club. Subofițerul, care a transmis aceste imagini, crede că autoritățile nu au fost pregătite să ia decizii salvatoare pentru victime, pentru că erau depășite de gravitatea situației. Și asta chiar dacă focul fusese deja stins. Așa s-a întâmplat că oamenii, deși în agonie, stăteau pe jos și abia după opt minute de ei s-au apropiat medicii pentru a le verifica pulsul. Libertatea precizează însă că filmul este o selecție a realității, căci echipajele de pe ambulanțe, asistentele și cei de la SMURD încercau să-i ajute, doar că în spatele acestei linii de filmare.
În replică la aceste imagini, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a făcut o conferință de presă, unde a precizat că această casetă se afla și acum la ei, iar imaginile nu au fost difuzate publicului pentru că pot avea impact emoțional major. Niciodată nu ar fi dat indicații ca înregistrările să fie ascunse și le vor pune la dispoziția organelor abilitate, dacă le vor solicita. Incendiul din clubul Colectiv, considerat ca fiind cel mai mare dezastru, din istoria recentă a României, a avut loc pe 30 octombrie, 2015. În urma lui, 65 de oameni și-au pierdut viața. Ultima victimă, un tânăr din București, deși a ieșit cu bine din iad, și-a pus capăt zilelor doi ani mai târziu, pentru că focul i-a ucis logodnica, iar fără ea nu a mai putut trăi.