Judecătorul Ion Chirtoacă, unul dintre cei care a susținut ideea organizării astăzi a Adunării Generale a Judecătorilor, califică eșuarea evenimentului drept „un circ regizat”. În opinia lui, faptul că Adunarea Judecătorilor nu a avut cvorum este rezultatul implicării unui grup de interese din anturajul guvernării.
„Noi astăzi ne-am adunat inclusiv cu scopul de a discuta opiniile Comisiei de la Veneția care ne-a spus foarte clar că reforma justiției pornește de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). În contextul în care premierul a fost prezent la ședința CSM-ului și a spus că nu are încredere în CSM-ul lui Plahotniuc, dar azi Guvernul susține membrii demiși ai CSM-ului, repet, membrii demiși. Se încearcă mimarea reformei justiției. Nu poți să faci o reformă autentică atunci când foștii călăi se transformă în victime. Judecătorii tot au dreptul la libera exprimare. Ceea ce s-a făcut a fost un circ regizat de grupuri de interese din anturajul guvernării”, a declarat magistratul Ion Chirtoacă.
La rândul său, judecătorul Ghenadie Pavliuc, consideră că adunarea este una legală și că nu recunoaște membrii actuali ai CSM.
Adunarea Generală a Judecătorilor urma să aibă loc astăzi, la ora 10:00 și urma să fie pus în discuție subiectul alegerii unei noi componențe a CSM. Întrunirea însă nu a avut însă cvorum. Magistrații au spus că vor convoca Adunarea în altă zi.