Fratele interlopului “Kitaeţ” și doi membrii grupării sunt cercetați în stare de arest pentru circulaţie ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare, adică cumpărarea și păstrarea drogurilor, săvârșite în proporţii deosebit de mari. Ei mai sunt cercetați și pentru că au urcat la volan în stare de ebrietate produsă de substanţe psihotrope.
Polițiștii împreună cu procurorii au făcut percheziții în locuințele acestora, unde au depistat circa 200 grame de hașiș.
Învinuiții, cu vârsta de 39 și respectiv 43 ani împreună cu alte persoane care încă nu au fost identificate, cumpărau zilnic droguri, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare. Ulterior, aceștia le transportau şi le divizau în cantităţi mai mici, după care le vindeau în Chişinău și suburbiile capitalei, iar banii îi repartizau în funcție de aportul fiecăruia la comiterea infracțiunii.
Pentru faptele acestora, învinuiții riscă până la 15 ani de închisoare. Ei vor mai fi privați de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi până la cinci ani.
Pe cazul dat au fost documentați și consumatorii finali, de la care a fost ridicat hașișul.
Hoțul în lege „Chitaeț” are rol de conducere superioară în organizația cu același nume, care în calitate de lider al organizației a delegat responsabilități membrilor organizației din diferite orașe și penitenciare de acumulare a banilor în bugetul comun. Așadar, banii sunt acumulați în urma estorcărilor de la persoanele fizice, acţiunilor şantaj, circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice şi altor infracţiuni săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova, țărilor Uniunii Europene și Comunității Statelor Independente.




































