/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 802: Atac de Paște, drum spre Iad, sat cucerit și avion doborât! Zelenski: Rusia nu are dorință de pace

/VIDEO/ Imagini de la reținerea și audierea studenților de la Universitatea de Medicină și cea Agrară, presupuși traficanți de droguri

missing
31 octombrie 2019, ora 16:28

Procurorii au publicat imagini foto și video din timpul reținerilor studenților de la Universitatea de Medicină și Universitatea Agrară, suspectați că ar fi membri ai unei grupări criminale, specializată în comercializarea drogurilor. În cadrul audierilor de la Procuratură, unul dintre bănuiți îi spune ofițerului de urmărire penală că presupușii traficanți nu duceau lipsă de clienți în universități. Rugat să estimeze aproximativ câți dintre studenți cumpărau și consumau narcotice, acesta spune: „Cam 60%”.  

Procurorii spun că liderul presupusei grupări era un student străin de la Medicină, care studia în anul patru.

„Acesta procura droguri de la un cetățean al Moldovei, cu care convenise să cultive plante de canabis doar pentru el. Însă, ulterior acesta le vindea marijuana studenților străini. Un gram de marijuană era vândut la prețul de 200 lei consumatorilor”, se menționează într-un comunicat de la Procuratură.

Oamenii legii spun că în documentarea faptelor au fost implicați și investigatori sub acoperire. Aceștia au efectuat achiziții de control, mai exact au procurate droguri și au acumulate probe pertinente, care demonstrează scopul criminal al membrilor acestei grupări.

În prezent sunt reținute opt persoane, iar alte zece sunt cercetate în stare de libertate. Dintre aceștia, 13 la număr sunt cetățeni străini și doi sunt din Moldova. Oamenii legii urmează să decidă și asupra calității procesuale a acestora, după examinarea probelor acumulate.

Toate persoanele cercetate au fost supuse testării narcologice, iar 14 din ei, toți studenți străini, au primit rezultat pozitiv la consumul de marijuană.

În total, pe acest caz au fost efectuate 34 de percheziții în raionul Cahul și în capitală. În rezultat, au fost depistate și lichidate două laboratoare de producere, cultivare și prelucrare a plantelor de canabis: unul dislocat în r-nul Cahul, altul în mun. Chișinău. De asemenea, au fost depistate mai multe pungi cu droguri. – În total a fost sechestrat aproximativ 1 kg de marijuană, au fost ridicate mai multe ustensile și echipament destinat cultivării și prelucrării plantelor, semințe de canabis, bani proveniți din activitate criminală. Totodată, la persoanele străine au fost depistate cagule și arme reci, iar ca urmare a examinării telefoanelor mobile, au fost depistate poze personale în care apar cu arme de foc, muniții, droguri etc.

În același timp, Centrul Antiterorist al SIS a semnalat faptul că pe palier extremist – terorist și prevenire a radicalizării au fost stabiliți indici precum că persoanele investigate se încadrează în profil de radicalizare. „Drept consecință a consumului de droguri, străinii denotau un comportament agresiv și violent, cu interes pentru de arme, pagini web cu conținut radical, inclusiv acțiuni infracționale care pot fi conexate acțiunilor teroriste pe teritoriul Moldovei”, spun procurorii.

Dacă vor fi găsite vinovați, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram