Un fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat a fost condamnat la închisoare, la cinci ani după ce a fost reținut în flagrant cu mită. Fostul funcționar va sta după gratii cinci ani, potrivit sentinței dictate de instanța de apel.
Potrivit procurorilor, fostul șef a estorcat 25 000 de lei de la reprezentantul unui agent economic, pentru ca ultimul să fie scutit de audit ecologic. Funcționarul a fost reținut în flagrant delict pe 16 aprilie 2014.
Oamenii legii spun că procesul a fost inițiat tergiversat, iar anul trecut prima instanță (Judecătoria Centru) l-a eliberat de răspundere penală.
După decizia Curții de Apel, fostul funcționar va sta cinci ani la închisoare, va întoarce statului cei 25 ooo de lei, va achita o amendă de 300 000 de lei și nu va avea dreptul să ocupe funcții publice timp de opt ani.
Totuși, sentința este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.




































