Peste 1000 de persoane au semnat o petiție în susținerea Guvernului Maiei Sandu. Printre semnatarii petiției se regăsesc cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți cu traiul atât în țară, cât și peste hotare. În comentarii oamenii scriu că „Susțin guvernul Sandu! Doamna Prima ministra e toată speranța noastră!” și că „Sustinem Guvernul Maia Sandu, ne dorim o adevărată reformă a justiției și dezoligarhizarea instituțiilor capturate!!!”.
„Noi, cetăţenii Republicii Moldova, domiciliați în Moldova, cât și peste hotarele ţării, suntem profund îngrijoraţi de obstacolele apărute în calea procesului de reformare a justiției inițiat de Guvernul Maia Sandu.
Considerăm că societatea trebuie să se solidarizeze în jurul acestei inițiative și să susțină pe deplin Guvernul Sandu în toate eforturile sale privind reforma Justiției și asigurarea alegerii Procurorului General.
Doar împreună, implicându-ne putem construi un stat democratic, cu instituţii care lucrează în beneficiul cetăţenilor.
Astăzi a sosit momentul în care trebuie să rămânem uniți în efortul nostru comun pentru o schimbare definitivă! ACUM ori niciodată!”, se arată în petiție.
Până la ora 10:50 au semnat petiția în jur de 1 107 persoane, din totalul de 1 500.
Aici este indicată adresa electronică a petiției.




































