/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Ședința Guvernului a avut loc, totuși, în această dimineață. Dodon s-a întâlnit pe furiș cu membrii Executivului

missing
15 noiembrie 2019, ora 10:14

Ședința Executivului totuși a avut loc în această dimineață, dar departe de ochii jurnaliștilor. La întrunirea din Casa Guvernului a fost prezent doar președintele Igor Dodon, presa fiind anunțată că ședința Cabinetului de miniștri nu va mai avea loc. 

„În primele ore ale dimineții, în Casa Guvernului, am avut o întrevedere cu prim-ministrul și miniștrii din noul Guvern. I-am felicitat cu ocazia numirii lor în funcțiile de răspundere și le-am urat succese întru binele poporului Republicii Moldova”,  a scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.

Sursa video: Facebook – Dodon Igor

Menționăm că prima ședință a noului Cabinet de miniștri, programată pentru astăzi la ora 08:00, a fost anulată, iar motivul nu a fost anunțat.

Ieri președintele a propus Guvernului o foaie de parcurs și i-a rugat pe miniștri să o examineze, iar ulterior să vină cât mai rapid cu unele propuneri concrete. Unele subiecte propuse de șeful statului vor fi discutate săptămâna viitoarea la ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Amintim că Guvernul Chicu a primit ieri votul de încredere în Parlament, fiind susținut de deputații socialiști și democrați. Până seara, noii miniștri au reușit să depună jurământul, iar câțiva dintre ei chiar au fost prezentați echipelor de la ministere.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram