Ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, acuzată astăzi de succesorul său Fadei Nagacevschi că a admis o gravă ilegalitate, încălcând termenul în care trebuia să trimită la CSP lista cu cei patru candidați preselectați pentru funcția de procuror general, afirmă că nu a vrut să-și asume această responsabilitate, pentru că a fost viciat concursul.
Stamate a explicat de ce nu au fost anulate de iure rezultatele concursului, după ce această intenție a fost anunțată public.
„Acest concurs urma să fie anulat prin efectul legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Ținând cont de faptul că Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, acea lege nu a intrat în vigoare și, respectiv, concursul de iure nu a fost anulat”, a argumentat Stamate, fiind contactată de TV8.
Olesea Stamate mai spune că Fadei Nagacevschi are tot dreptul să înainteze CSP-ului lista cu cei patru candidați preselectați anterior de comisie, dacă își asumă această responsabilitate:
„Eu nu am putut să mi-o asum, deoarece am considerat că această listă a fost realizată în urma unei proceduri cu vicii vădite: imposibilitatea de a verifica suficient de minuțios aspectele de integritate ale unor candidați și aprecierea neobiectivă a cel puțin unul dintre evaluatori. Dacă dl Nagacevschi își asumă transmiterea unei liste care a rezultat după o procedură viciată, poate să o facă”.
Fadei Nagacevschi a declarat că va transmite chiar astăzi Consiliului Superior al Procurorilor lista cu cei patru candidați. Mâine, CSP se întrunește în ședință, dar nu va discuta acest subiect, susține membrul CSP, Dumitru Pulbere.
„CSP are zece zile să examineze, din momentul în care este depus tot setul de documente. Încă nu a fost depus. Subiectul nu va fi mâine inclus pe ordinea de zi a ședinței”, a declarat Pulbere pentru TV8.