Deputații din fracțiunile Blocului ACUM vor înainta mâine o moțiune împotriva unui ministru din Guvernul Chicu. Este vorba despre ministrul Apărării, Victor Gaiciuc. Anunțul a fost făcut de către deputatul Mihai Popșoi, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Potrivit lui Mihai Popșoi, motiv pentru înaintarea moțiunii împotriva ministrului Apărării este o declarație făcută de către Victor Gaiciuc, în care acesta i-a numit pe luptătorii din Donbas „eroi”. „Și-a dat pe față faptul că împărtășește valorile luptătorilor din Donbas, pe care-i consideră eroi”, a spus Popșoi.

Întrebat dacă democrații vor susține această moțiune, deputatul Vladimir Cebotari, prezent și el în studioul TV8, a spus că mai întâi trebuie să se consulte cu colegii din fracțiune pentru a putea oferi un răspuns concret, dar, în opinia lui, această decizie a Blocului ACUM este incorectă, or, despre declarația lui Gaiciuc se știa încă în perioada când ACUM și PSRM se aflau într-o majoritate.

La rândul său, Mihai Popșoi a spus că cei din Blocu ACUM au aflat despre această declarație a noului ministru al Apărării, după învestirea lui în funcție.

Declarația scandaloasă a lui Victor Gaiciuc a fost făcută acum aproximativ un an, în cadrul unui eveniment de la Academia de Științe. Vom solicita mâine replica ministrului la acest subiect.

 

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!