Traficul pe strada Alecu Russo din sectorul Râșcani al capitalei a fost perturbat, după ce o mașină de betonieră și un BMW s-au ciocnit. În urma impactului, strada a fost parțial blocată, iar în zonă s-au format ambuteiaje.
La fața locului a venit un echipaj de poliție. Aceștia au stabilit că accidentul s-a produs din motiv că unul dintre șoferi a schimbat direcția de deplasare.
Ambii șoferii au evitat să discute cu reporterul tv8.md.
În zonă, mașinile și transportul public au fost puse în dificultate. Unele automobile au circulat pe contrasens.
Conducătorul care va fi găsit vinovat riscă șase puncte de penalizare și 1 500 de lei amendă.






