/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

/VIDEO/ Zeci de deținuți, eliberați în acest an din penitenciare, după ce li s-a redus pedeapsa din cauza condițiilor inumane de detenție. Câte situații similare cu a lui Filat au fost?

missing
05 decembrie 2019, ora 12:59

În primele nouă luni ale anului curent, din penitenciarele din R. Moldova au fost eliberați, în baza mecanismului preventiv și compensator pentru detenție în condiții precare, 79 de deținuți, iar la 927 de pușcăriași li s-a redus din termenul neexecutat de pedeapsă, se arată într-un raport al Administrației de Stat a Penitenciarelor.

Instituția anunță că au fost depuse în total 2 751 de solicitări, fiind examinate 1 804 plângeri ale deținuților.

„Conform soluției instanței de judecată, au fost admise  834 plângeri; admise parțial – 40 plângeri; respinse – 185 plângeri; încetate – 46 plângeri; declarate inadmisibile – 5 plângeri și declinate – 190 plângeri. De asemenea, au fost depuse 125 cereri de recurs, fiind examinate doar 48 de cereri”, se spune în raportul ANP.

Pe de altă parte, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat ieri-seară la emisiunea „Politica” de la TV8 că situații similare cu cea a fostului premier Vlad Filat au fost încă trei și toate vizează deținuți din penitenciarul de la Cricova.

Fadei Nagacevschi a numit calculul „formula lui Filat”.

„Întâi au beneficiat de acest instrument compensatoriu prin care s-a redus pedeapsa pentru condiții inumane și degradante. S-a scos din pedeapsă și se interpretează, de exemplu, în cazul domnului Filat, că persoana ar urma să stea nu nouă ani, dar șapte ani, pentru ca pe urmă să poți să aplici și al doilea instrument – eliberarea înainte de termen”, a explicat Nagacevschi.

Ministrul Justiției a refuzat să spună cine sunt cele trei persoane eliberate din penitenciarul de la Cricova, dar a precizat că toate persoanele sunt „dintre cele care reprezintă interes pentru opinia publică”.

„Eu încerc să detaliez toată informați și să prezint ulterior presei. În cazul unuia dintre ei am primit întrebări de la multe persoane care este soarta acestui dosar. Sunt dosare sensibile. Nu este vorba de Makena. Nu este vorba de astfel de persoane”, a adăugat Nagacevschi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram