Fostul șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă a fost suspendat din funcția de procuror. Asta după ce procurorul general Alexandru Stoianoglo, a cerut acest lucru Consiliului Superior al Procurorilor, care și-a dat acordul.
Anunțul a fost făcut de procurorul general Alexandru Stoianoglo după ședința CSP. Stoianoglo a spus că solicitarea a fost făcută în contextul dosarului pornit pe numele lui Nicolae Chitoroagă pentru îmbogățire ilicită.
Nicolae Chitoroagă a fost reținut pe 21 noiembrie fiind învinuit de îmbogățire ilicită. Urmărirea penală a fost pornită la începutul lunii octombrie în urma unei investigații jurnalistice.
Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafața de aproximativ 37 hectare, ce aparține unei SRL , fondatorii căreia fiind fratele și nașul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta ultimul.
Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununie al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține au devenit proprietarii mai multor terenuri din preajma bazinului, asupra unora din ele în condiții dubioase.
Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinație agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu același SRL devine proprietar al unei construcții de 6800 m.p. și la 5 terenuri agricole cu suprafața de peste 42 ha, în altă localitate din același raion;
La 02 mai 2019 societatea a devenit proprietarul altui teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 0,25 ha, situat în a treia localitate din r-nul Ungheni, pe care sunt amplasate construcții agroindustriale cu suprafața de peste 300 metri pătrați, estimate la valoarea de peste 200 000 lei.
În perioada anilor 2016 – 2018 pe unul din terenurile menționate supra a fost construită o vilă cu suprafața exterioară de 551,4 metri pătrați, valoarea căreia a fost evaluată la 2 880 000 lei. La fel, vila menționată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanț a căreia este de 897 131,55 lei.
Potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate și declarațiilor de avere și interese personale, procurorul N.C. și membrii familiei sale, pe perioada anilor 2012 – 2018, au obținut venituri în sumă de 1 991 138,05 mii lei.
Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada anilor 2014 – prezent, depăşeşte substanţial, aproximativ 1 700 000 lei (fără a ține cont de valoare de piața a bunurilor), veniturile legale indicate în declarațiile de avere și interese personale.
Nicolae Chitoroagă riscă până la 15 ani de închisoare amendă de până la 500 de mii de lei. În prezent, el se află în arest peventiv pentru 15 de zile.