/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Republica Moldova și Ucraina au semnat un Memorandum în domeniul securității alimentării cu gaze naturale

13 decembrie 2019, ora 23:30

Ministerul Economiei din Republica Moldova și cel al Energiei și Protecției Mediului din Ucraina au semnat astăzi un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității alimentării cu gaze naturale. Documentul are drept obiectiv stabilirea unei platforme de colaborare între părți, care ar facilita schimbul de informații și coordonarea acțiunilor de prevenire, atenuare și gestionare a situațiilor excepționale în vederea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor.

„Mă bucur că acest Memorandum vine să confirme faptul că, în eventualitatea unei crize în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din țările noastre, autoritățile și operatorii responsabili din ambele țări vor depune eforturi comune în vederea depășirii acestora și neadmiterii, sub nicio formă, a limitării sau obstrucționării fluxului de gaze către consumatorii statului afectat”, a declarat ministrul Economiei, Anatol Usatîi.

De asemenea, în cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului, Anatol Usatîi a mulțumit directorului Secretariatului Comunității Energetice, Janez Kopač, pentru suportul acordat Republicii Moldova și propunerea de a încheia prezentul Memorandum de Înțelegere între autoritățile publice centrale respective din Republica Moldova și Ucraina, care a parvenit în contextul incertitudinilor privind continuarea tranzitului gazelor naturale din Federația Rusă prin Ucraina începând cu 1 ianuarie 2020.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram