12 șoferi s-au ales cu amenzi de până la cinci mii de lei pentru că au condus autovehicule cu greutăți ce depășesc limitele admise. Sancțiunile au fost aplicate după ce angajații Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au monitorizat în perioada 9-13 decembrie activitatea transportatorilor pe drumurile publice. 

Conducătorii auto au mai fost amendați pentru transportarea încărcăturilor fără deținerea autorizației speciale de transport (AST) pentru transporturile cu greutăți sau gabarite ce depășesc limitele admise, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, se arată într-un comunicat al ANTA.

De la începutul anului 2019 și până în prezent, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăți sau gabarite ce depășesc limitele admise, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 115 procese-verbale cu privire la contravenție, fiind aplicate amenzi în mărime de 486 de mii de lei. 

Foto: anta.gov.md

Foto: anta.gov.md

Foto: anta.gov.md

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!