Fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a fost surprins pe străzile capitalei la volanul unei mașini luxoase, prețul căreia ajunge la 50 de mii de euro, potrivit experților auto. Este vorba despre un Mercedes-Benz G-Class sau Gelandewagen G350, care nu se regăsește, însă, în declarația sa de avere pentru 2019, pe care a depus-o după ce a fost eliberat din funcție.
Grozavu a fost filmat în timp ce ieșea cu automobilul de lux din parcarea unui hypermarket, iar imaginile au fost postate pe internet de politicianul Marcel Darie încă pe 30 noiembrie.
În declarația de avere, Nistor Grozavu a indicat venituri de peste 216 mii de lei de la Primărie, un apartament de 186 de metri pătrați și un garaj. În schimb, a declarat un singur automobil – un Audi A8, fabricat în anul 2007, pe care l-a cumpărat în anul 2011.