/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

/VIDEO/ Probleme la o cursă „Air Moldova”. Pasageră: „Suntem sechestrați pe aeroportul din București din cauza datoriilor companiei”

missing
20 decembrie 2019, ora 09:31

UPDATE: Reprezentanții companiei „Air Moldova” neagă faptul că avionul se reține din cauza unor datorii față de aeroportul din București și spun că unicul motiv al staționării sunt condiţiile meteo nefavorabile, ceaţa densă  de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

Pasagerii au fost debarcaţi din aeronavă şi se află acum în aeroportul din Bucureşti fiind asiguraţi cu apă și mâncare. Decolarea navei spre Chişinău se planifică odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteo, la orele 11:00.

Un avion de pe cursa Bologna-Chișinău, care aparține „Air Moldova” stă blocat pe aeroportul din București de mai bine de zece ore. Nava urma să aterizeze la Chișinău noaptea trecută, dar din cauza ceții a fost direcționată spre aeroportul din capitala României.

Pasagerii au aflat că avionul este reținut la sol în București din cauza unor datorii pe care le-ar avea compania.

„În jur de 100 de moldoveni printre care și copii mici suntem sechestrați în aeroportul Henri Coanda București de către compania „Air Moldova” care are datorii enorme față de aeroport, iar noi, 100 de oameni, suntem folosiți drept țapi ispășitori. Căpitanul ne-a anunțat că el și-a terminat ziua de lucru și merge la hotel să doarmă 10 ore. Noi de 7 ore am pornit din Bologna, Italia. La Chișinău trebuia să ajungem la 1:20 noaptea, nu am putut ateriza pe ceață și cursa a fost redirecționată spre București. De mai mult de 3 ore stăm în avion pe aeroportul din București. Căpitanul va merge la nani, iar pasagerii lăsați fără soluții pe aeroport. Boicotați Air Moldova!”, a scris pe Facebook, Natalia Ciubarov, pasageră.

Femeia a postat și un video scurt în care sunt surprinși pasagerii indignați că stau blocați. Stewardesa încearcă să-i convingă să iasă din aeronavă și să aștepte în aeroport, dar oamenii refuză să coboare.

Am cerut o reacție de la companie și vom reveni cu  alte detalii imediat ce vom primi un răspuns.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram