A fost scandal astăzi la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Mărul discordiei – subiectul privind acordarea primelor de sărbători angajaților de la Primărie, celor ai preturilor, direcțiilor generale și direcțiilor din cadrul CMC. Proiectul propus de fracțiunea liberalilor nu a obținut votul majorității consilierilor din CMC. Împotrivă au fost socialiștii, care au spus că este ilegal.
„Nu vedem să fie indicat cui îi vor fi acordate aceste prime. Nu suntem împotrivă dar suntem pentru susținerea acestui proiect în limtele legii”, a spus consilierul Alexandr Odințov.
Acest lucru i-a înfuriat pe liberali, care au subliniat că primarul Ion Ceban va fi cel care va întocmi lista celor care se vor alege cu prime.
„Este o premieră mondială când un partid de orientare socială refuză să voteze un asemenea proiect”, a spus consilierul PL, Dorin Chirtoacă.
La fel de nemulțumiți au fost și consilierii municipali de la PPDA.
„Oare nu este momentul de a-i stimula financiar pe acești oameni ca să excludem corupția? Domnilor socialiști, vă chem la un pic de umanism față de acești oameni”, a spus consiliera PPDA, Aliona Mandatîi.
Pentru că proiectul respectiv, care era primul pe ordinea de zi, nu a trecut, consilierii PL au decis să părăsească sala de ședințe, în semn de protest.
„Asta nu e ședința CMC, e „zbor” (n.r. adunare) de idioți”, a spus liberalul Dorin Chirtoacă.
Fracțiunea PAS a propus o pauză de 10 minute, consilierii urmând să continue ședința CMC. Pe agendă se regăselte bugetul pentru anul 2020 și executarea bugetului pentru anul 2019.
Un specialist principal din cadrul primăriei are un salariu între 3500-5000 lei, cu un adaos de 10% din salariu care se acordă, la decizia șefilor de direcții, din contul economiilor