Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și atac masiv! Trump: „Suntem foarte aproape de Al Treilea Război Mondial”

Erdogan i-a mulțumit lui Dodon pentru extrădarea profesorilor turci din R. Moldova

missing
31 decembrie 2019, ora 13:43

Președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan, i-a mulțumit omologului său moldovean Igor Dodon, care a fost într-o vizită la Ankara, pentru colaborare în lupta împotriva organizației teroriste FETO.

„Noi mulțumim R. Moldova pentru colaborare împotriva FETO, inclusiv pentru extrădarea membrilor grupării în Turcia”, a spus Erdogan, solicitat de Regnum.ru, după întâlnirea cu Igor Dodon.

De asemenea, Erdogat a apreciat faptul că autoritățile de la Chișinău au acceptat să transmită în gestiunea Turciei instituțiile de învățământ, care anterior au aparținut organizației FETO, referindu-se la liceele „Orizont”.

Înainte de vizita sa în Turcia, peședintele Igor Dodon a promis că va aborda subiectul expulzării celor șapte profesori turci de la „Orizont”. În comunicatul emis de Președinție, după întrevederea cu Erdogan, nu se pomenește nimic la acest subiect.

Amintim că șapte profesori turci, care activau în cadrul liceelor „Orizont”, au fost extrădați din R. Moldova în toamna anului trecut. Aceștia au fost ulterior condamnați la ani grei de închisoare în Turcia, fiind acuzați de implicare în gruparea teroristă a lui Gulen, care ar fi încercat o lovitură de stat în Turcia.

În vara acestui an, a fost creată o comisie parlamentară de anchetă care a verificat cazul și a identificat mai multe nereguli. Și Procuratura Generală a inițiat un dosar penal pe faptul extrădării profesorilor turci, fiind chiar reținut un fost vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate, iar șefa Biroului de Migrație și Azil era printre bănuiți.

Ulterior, angajatul SIS a fost eliberat din arest, prin decizia instanței de judecată, șefa BMA a revenit la serviciu, iar despre soarta dosarului nu se mai știe nimic.

Președintele Igor Dodon a fost acuzat de societatea civilă, dar și de politicienii din opoziție că ar fi făcut un târg cu Erdogan pentru extrădarea profesorilor turci în schimbul reparației clădirii Președinției, care a fost renovată din bani oferiți de autoritățile de la Ankara.

Amintim că, pe 18 decembrie, o profesoară turcă de la Liceul Internațional de Informatică din București a fost reținută de polițiști, în baza unui mandat de extrădare emis de autoritățile regimului Erdogan. Aceasta este fiica lui Turgay Șen, fostul președinte al liceelor „Orizont” din Republica Moldova, pe care îl vânează autoritățile de la Ankara, după ce acesta a scăpat în martie 2018, când au încercat să-l rețină pe Aeroportul din Chișinău”.

Instanța de judecată din București a respins solictarea Turciei de extrădare a profesoarei, pentru că aceasta ar fi cerută din motive politice și se încalcă drepturile omului.

/VIDEO/ Curtea de Apel București a respins cererea de extrădare! Fiica fostului președinte al liceelor „Orizont” rămâne în România

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.