Un tânăr de 20 de ani din satul Costeşti, raionul Ialoveni a ajuns la Spitalul de Urgență, după ce a fost bătut de doi consăteni.
Victima a fost lovită, în plină stradă, de un tânăr de 21 de ani și un minor de 16 ani, ambii locuitori ai satului Costești. Totul s-a întâmplat ieri, la miez de noapte, în jurul orei 01:30.
În urma unui conflict, cei doi l-au lovint cu pumnii şi picioarele peste diferite părți ale corpului.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Tânărul de 21 ani a fost reținut pentru 72 ore, iar bănuitul minor de 16 ani este cercetat în stare de libertate. Alte circumstanţe se stabilesc.




































