Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1392: Premieră la negocieri, pașii următori și oda patriarhului. Kievul cere armistițiu, dar Rusia refuză

Crucifixul va rămâne la MAI. Ce spune ministrul Voicu după decizia Consiliului pentru eliminarea discriminării

missing
13 ianuarie 2020, ora 15:46

Ministrul de Interne Pavel Voicu nu intenționează să semneze vreo dispoziție privind înlăturarea crucifixului instalat de predecesorul său Andrei Năstase în holul clădirii MAI-ului, după ce Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a stabilit că acest crucifix „ar deranja din punct de vedere spiritual/emoțional angajații ministerului, care împărtășesc alte religii sau sunt atei”.

„Eu mă consider creștin și promovez aceste valori și alte comentarii la acest subiect nu mai dau. Cel care l-a pus, dacă vrea, las’ să vină să-l scoată”, a declarat Pavel Voicu, solicitat de TV8.

Prin decizia Consiliului pentru eliminarea discriminării, conducerea MAI a fost obligată să înlăture simbolistica religioasă din holul instituției și „să asigure protecția neutralității serviciului public și a principiului secularismului”.

De asemenea, Andrei Năstase a fost obligat să aducă și scuze publice, în termen de zece zile, pentru că a instigat la discriminare pe criteriul de convingeri religioase prin instalarea crucifixului în sediul MAI.

Andrei Năstase califică decizia Consiliului drept o „batjocură” la adresa sa și spune că niciun Consiliu nu îl poate obliga să se lase de Dumnezeu!

Reacția lui Năstase, după ce a fost obligat să aducă scuze publice pentru că a instalat crucifixul la MAI: „Niciun consiliu nu mă poate obliga să mă las de Dumnezeu!”

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.