/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Gheorghe Balan cere despăgubiri morale pentru faptul că a fost demis din funcția de judecător

missing
14 ianuarie 2020, ora 12:47

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Balan, care a revenit în funcția de judecător cere despăgubiri morale pentru faptul că a fost demis nejustificat din sistemul judecătoresc în decembrie 2018.

Balan i-a adresat o cerere în acest sens președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, dar acesta a redirecționat-o către Consiliul Superior al Magistraturii. În ședința de astăzi, membrii CSM au examinat solicitarea și au respins-o.

CSM nu a dezvăluit ce sumă de bani cere Gheorghe Balan drept despăgubiri morale și nici solicitantul nu a vrut să ne spună. Contactat de TV8.md, Gheorghe Balan a declarat că s-a adresat și în instanța de judecată privind achitarea despăgubirilor, dar încearcă să soluționeze chestiunea pe cale amiabilă.

Referitor la decizia de astăzi a CSM-ului, Balan nu a vrut să se expună, pentru că nu a văzut ce adresare a făcut Radu Țurcan la CSM și nici ce prevede hotărârea de astăzi prin care a fost respinsă cererea.

Întrebat ce sumă de bani a cerut, Balan afirmă că nu a indicat expres o sumă, pentru că nici nu știe care este salariul pe care îl ridică acum judecătorii. Acesta mai spune că nu-și amintește cum exact a formulat cererea adresată președintelui instanței Radu Țurcanu, depusă încă la începutul lunii decembrie.

Surse din sistemul judecătoresc ne-au comunicat că Gheorghe Balan ar fi cerut drept despăgubiri morale zece salarii de funcție. În prezent, judecătorii primesc lunar 18-20 de mii de lei, asta ar însemna circa 200 de mii de lei.

Aceleași surse mai spun că, separat, Gheorghe Balan ar fi cerut și achitarea salariului ratat în perioada în care a fost lipsit de funcția de judecător.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram