Uniunea Europeană va finanța proiecte de dezvoltare în localitățile din țară, fără amestecul Guvernului. Asta va fi posibil grație programului „Satul European”, care va fi lansat în acest an. Anunțul a fost făcut de către președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu, după întrevederea pe care a avut-o astăzi la Bruxelles, Belgia cu mai mulți oficiali europeni.
Maia Sandu a solicitat ca UE să continue asistența pentru R. Moldova, prin programe care să sprijine direct comunitățile, micile afaceri, presa independentă și societatea civilă.
„Am mers la Bruxelles pentru a mă asigura că R. Moldova nu dispare de pe agenda Uniunii Europene. Sunt aici pentru a transmite mesajul că, indiferent de culoarea guvernării, cetățenii R. Moldova susțin în continuare parcursul european al țării noastre și trebuie sprijiniți în eforturile lor”, a scris președinta PAS pe rețelele sociale.
De asemenea, Maia Sandu a reiterat că reforma justiției și lupta împotriva corupției sunt condiții indispensabile pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și UE trebuie să insiste în continuare pe îndeplinirea de către guvernare a acestor angajamente.