Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

Negocierile privind accesarea creditului de la Moscova sunt pe ultima sută de metri. Premierul: „Va fi un credit suveran”

missing
11 februarie 2020, ora 14:11

Autoritățile de la Chișinău sunt pe ultima sută de metri în negocierile pe care le poartă cu funcționarii de la Moscova privind accesarea creditului de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură în R. Moldova.

Premierul Ion Chicu a anunțat că în următoarele zile vor fi negociate ultimele detalii din acordul cu Federația Rusă și s-a arătat sigur de faptul că se va ajunge la o înțelegere pentru accesarea creditului în condiții bune.

„Continuăm negocierile cu partea rusă pentru oferirea unui credit suveran. Asta înseamnă că noi primim banii în bugetul țării și îi valorificăm fără condiții adiționale, conform legislației Republicii Moldova”, a precizat prim-ministrul.

Licitațiile pentru construcția mai multor tronsoane de drumuri au fost deja anunțate și Ion Chicu dă asigurări că există transparență maximă și companiile internaționale, interesate de aceste proiecte, vor putea participa la concursuri.

Ieri, deputații Platformei Demnitate și Adevăr l-au atenționat pe ministrul Economiei Anatol Usatîi că îi vor cere demisia, dacă nu explică de ce licitațiile pentru reparația drumurilor nu au fost anunțate în Jurnalul European. Deputatul Alexandru Slusari a anunțat că a depus o plângere și la Procuratură în care a cerut ca Usatîi să fie cercetat pentru depășirilor atribuțiilor de serviciu și exces de putere.

Ultimatum pentru ministrul Economiei, altfel deputații PPDA îi vor cere demisia. Informațiile au fost transmise la Procuratură

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.