Scările de blocuri din capitală nu mai sunt dezinfectate de vineri. Decizia de a opri această practică a fost luată de autorități după ce mai mulți oameni ar fi ajuns la spital după ce au inhalat substanța cu care se făcea dezinfecția.
Anunțul a fost făcut la ședința operativă a Primăriei de șeful Direcției Locativ-Comunale, Ion Burdiumov.
„Astfel, dezinfecția se face deja doar până la scara blocului”, a subliniat Burdiumov.
O dată cu apariția primelor cazuri de coronavirus de tip nou, autoritățile de la Chișinău au anunțat că dezinfectează zilnic scările de bloc, curțile și terenurile de joacă. Potrivit autorităților, în scările de bloc, de două ori pe zi erau dezinfectate balustradele, treptele și ascensorul.