Încă un medic sparge tăcerea și se revoltă după ce ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat recent că unii lucrători medicali s-au contaminat de COVID-19 pentru că nu și-au scos corect echipamentul de protecție. Doctorița Renata Zabelinsky, care lucrează în prima linie în lupta cu coronavirusul, spune că nu mai merită să lucreze în acest sistem medical și nu merită să-și riște viața, dacă nici conducerea Ministerul Sănătății nu îi susține pe proprii lucrători și chiar îl blamează.
„Mă revolt, fiindcă doare! Ceva timp în urmă, am ales sa fiu alături de colegii mei în lupta contra acestui virus. Dar azi, după blamarea și „sustinerea” personalului medical de către doamna Ministru al Sănătății, am înteles că nu merită să-ți expui viața și familia la risc.
După 25 ani de devotament în acest sistem, azi mă gandesc să-mi las halatul alb. Doresc să o întreb pe Doamna Ministră, dacă a știut de existenta Spitalului Clinic de Psihiatrie, știe unde se află el, deoarece nu l-a vizitat niciodată? Știe specificul acestui spital și contingentul care se tratează aici? Este un lucru bine înteles și prognozat în orice Spital de Psihiatrie, că de la un pacient internat cu simptome de virus, peste o perioadă vor fi zeci! Deoarece acestor pacienți nu se poate explica cuvântul izolare și respectarea regulelor igienice; el are necesitățile sale – de a fuma dintr-o țigara, de a bea dintr-o sticlă cu apă cu alt pacient, în secțiile de 90 paturi. Nu v-ați gândit la acest scenariu? Nu v-ați gândit la faptul că fiind infectat pacientul nu va fi primit de alt spital, deoarece are O Boala Concomitentă, cea psihică? Si daca este trimis personalul medical si medicii in carantina la domicilu, atunci ce facem cu acești bolnavi? Cine-i ajută? Sau poate le deschidem ușa?
Dar dupa acest ,,război,, cine va rămâne să mai lucreze în cadrul acestui sistemul medical murdar? Pe salarii mizere și călcați în picioare de propriul minister. Azi mă gândesc să las Halatul meu Alb, pentru ca, în continuare , să- l purtați Dumneavoastră, Ministrul Sănătății în funcție și nu medic de specialitate!”, a scris Renata Zabelinsky pe o rețea de socializare.
Amintim că ieri un medic care activează în Serviciul de Urgență și-a luat inima în dinți și a povestit deschis cum sunt dotați medicii de pe ambulanță. Tânărul i-a adresat un mesaj ministrei Sănătății în care a rugat-o să se informeze cum este echipat personalul medical, înainte să se laude la televizor că angajații din sistemul medical au toate cele necesare.




































