49 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt infectați de coronavirus și se află la tratament. Patru dintre angajații MAI care au fost infectați cu COVID-19 s-au tratat și au fost externați, anunță ministerul.
Din cei 49 de contaminați cu coronavirus, 42 de persoane se află la tratament în spital, iar 7 bolnavi de coronavirus în formă ușoară primesc tratament la domiciliu. Până acum, 53 de angajați ai MAI au contractat virusul.
„Le dorim însănătoșire grabnică colegilor noștri și mulțumim medicilor pentru grijă”, se spune într-un comunciat de presă al instituției.
În perioada de urgență, peste 8000 de angajați ai MAI sunt implicați zilnic în acțiunile de prevenire a răspândirii virusului.




































