70 de mii de dolari urmează a fi acordați de către Parteneriatul Global pentru Educație prin intermediul UNICEF pentru procurarea a 80 de calculatoare pentru profesori și elevi. Suportul este acordat pentru susținerea desfășurării orelor la distanță.
Urmează a fi procurate și distribuite pachete de suport pentru preșcolari și elevii claselor primare. Calculatoarele vor fi transmise școlilor selectate de către organele locale și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, spun autoritățile.
Ministerul Educației în colaborare cu UNICEF Moldova va organiza cursuri de formare a educatorilor ce țin de organizarea lecțiilor la distanță în instituțiile de educație timpurie, în condiții de carantină.




































