Spitalul raional din Ștefan Vodă își reia activitatea începând cu mâine, 5 mai, aproape o lună de carantină . Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
„Spitalul este pregătit pentru primirea pacienților, fiind dotat inclusiv cu echipamente de protecție, dar activarea secțiilor va fi realizată treptat. Inițial vom activa secția chirurgie, unde vor fi referite cazurile de urgență, ulterior și celelalte secții. În mod prioritar este vorba despre secția de boli infecționase și de pediatrie”, a menționat Dumbrăveanu.
Potrivit ministrei, angajații spitalului au trecut instruirea repetată.
Amintim că pe 6 aprilie Spitalul Raional Ștefan Vodă și-a sistat activitatea după ce au fost înregistrate mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus în rândul lucrătorilor medicali.
Potrivit Ministerului Sănătății, la Spitalul raional din Ștefan Vodă a fost făcută testarea în masă a angajaților pentru a verifica situația reală legată de contaminarea cu COVID 19




































