Valabilitatea rapoartelor de inspecție tehnică pentru autobuze va fi prelungită până la 15 iunie. Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Este vorba despre inspecția tehnică a vehiculelor care a expirat după data de 12 martie curent.
Ministerul Economiei anunță că începând cu această săptămâna va fi reluată treptat activitatea operatorilor de transport, iar prelungirea valabilității rapoartelor de inspecție tehnică până la data de 15 iunie, le oferă posibilitatea acumulării mijloacelor financiare necesare.
În prezent, impozitul rutier și RCA nu este achitat din cauza stopării activității și lipsei mijloacelor financiare a operatorilor de transport.
Odată cu declararea stării de urgență companiile de transport de pasageri și-au sistat activitatea, iar efectuarea inspecției tehnice periodice implică mai multe cheltuieli pentru operatori – taxele pentru impozitul rutier, asigurarea RCA și inspecția tehnică periodică.




































